Povestea noastră
Amu cică era odată într-o țară, un ținut binecuvântat de Dumnezeu. Un loc aflat la limita dintre basm si realitatea. Păduri seculare, peisaje de basm, bucatele tradiționale delicioase, zimbrii aflați în libertate sunt elementele ce creionează locul de poveste unde incepe istoria noastra si anume in Ținutul Zimbrului.
O legendă spunea ca la nașterea unui prunc se obișnuia să se planteze un copac, în cinstea noului născut. Nu cred că soiul era important cât faptul că fiecare ,,pui de om” să aibă un ,,pui de pom” și creșteau împreună. Legenda spune că energia copacului alimenta pruncul pentru a crește mare și sănătos. Pentru a fi sigur că nepotul lui Bicu va avea parte de energie din belsug, Bicu a plantat peste 15 000 de copacei de catina pe o suprafata de peste 60 000 metri patrati.
Pruncul a crescut și odată cu el au crescut si copăceii de cătină. Așa a luat naștere Cătina lui Bicu, un brand 100% românesc ce cultivă, produce si vinde in România. Am ales varianta de a aseza pe masa românilor un produs 100% natural, ce imbunătățește sănătatea prin intarirea imunitatii, oferirea de vitamine si nutrienti organismului direct din natura si pastrarea valorilor vitaminele si nutrientilor datorită faptului ca este nepasteurizat, nu are parte de tratament termic.
Filosofia brandului Cătina lui Bicu
La bătrâneţe unii-şi descoperă neputinţa, iar alţii înţelepciunea.
Iosif M. Cristian
Bicu cum il alintăm noi pe bunicu,nu este doar soțul bunicii. Este un om bun, cu ochi inteligenți și mâini uzate de muncă. In acelasi timp tandru al vieții, cand ajungi sa cunosti lumea, bunicul trebuie să te așeze pe genunchi și să vorbească despre stele îndepărtate, marii eroi, lumi de mult apuse sau legende care îți taie respirația. Astfel de bunici au dispărut undeva în negura timpului odată cu avansarea societății actuale. Fiind mereu pe grabă, fiind mereu în întârziere, fiind mereu ocupați cu ,,deadline-uri”, uităm și amânăm constant de micii noștrii eroi încercând să ne dovedim nouă părinților cât și părinții părinților că vom avea parte de “tinerete fără de bătranețe și viață fără de moarte” asemeni basmului popular al lui Petre Ispirescu.
Bicu pentru unii reprezintă acel ceva sacru care este asezat pe aceiasi treaptă de iubire cu propriul tata, pentru alții este personajul central al copilăriei lor, pentru alții reprezintă primul dascăl iar pentru alții reprezintă doar incă un adult care tot timpul este în întârziere și există o zi iluzorică care se cheamă mâine.
Cătina lui Bicu este povestea lui Bicu care a descoperit ,,secretul” unei imunitati de invidiat pentru nepotul sau si cum acest ,,secret” le-a schimbat viata in bine. Nopti fara nas infundat, nopti fara tuse productiva, nopti fara temperatura, zile pline de zambete, zile incarcate cu povesti, experimente, nastrusnicii.
Puterea vindecatoare a naturii
Este o realitate dar pentru noile generații afirmația de mai sus reprezintă o conspirație, un mit. Pentru bunicii nostrii este o propozitie banala care si ei au invatat-o la rândul lor de la bunicii lor. Originalul este întotdeauna cel mai bun. De ce să consumi vitamina C sintetică cand poti lua o lingura de boabe dimineata pe stomacul gol ? De ce sa consumi energizante cand poti adauga inca o lingura de boabe de catina la cea de mai sus ?
Transparenta in privinta informațiilor despre produsele noastre, transparenta despre retetele noastre sunt un mod de a fi al nostru. Tot ce produce natura este mai bun decat orice produs asemanator sau identic produs in eprubeta. In acelasi timp trebuie sa subliniem faptul ca avansul tehnologic si progresul stiintei trebuie laudate si incurajate. Este un non-sens pentru unii dintre dumneavoastra, dar trebuie privit din punctul de vedere al faptului că nu poate toată lumea să consume fructe de cătină, fructe de aronia pentru ca productia nu poate fi asigurata la nivel mondial. De aceea variantele ce se doresc a înlocui originalul si anume fructul de cătină sunt benefice in tările unde nu se gaseste acest dar de la Dumnezeu.
Cătina – o farmacie într-o plantă
Cunoscută în special sub denumirile populare de cătină albă, cătină ghimpoasă, cătină de râu a tinge în medie înălţimea de 1,5 – 4 metri, dar în condiţii optime de mediu poate atinge şi 8 metri. Când clima zonei geografice unde creşte este totuşi prea aspră, cătina se adaptează la acest factor extern devenind un arbust târâtor.
Înfloreşte în lunile martie-aprilie, depinde de temperatură. Fructifică anual, însă abundent doar după vârsta de 4-5 ani, şi atunci o dată la doi ani.
Puţine plante din flora autohtonă, ba chiar mondială pot rivaliza cu cătina românească în privinţa calităţilor curative şi diverselor aplicaţii medicale.
Până în prezent cercetările au confirmat faptul că fructele de cătină constituie cea mai bogată sursă naturală de vitamina A, vitamina E, carotenoizi şi flavonoizi.
„Cătina este un medicament în sine. Conține vitamine liposolubile, care se absorb în sânge și poate fi preparată ca ceai, dar se găsește sub formă de sirop și chiar conservată în miere”, explică medicul primar Alice Popescu, specializat în medicină generală, acupunctură și fitoterapie, la Institutul Național de Medicină Complementară și Alternativă.